Tag: job
Criza celor de 30 de ani
by Cristian on Oct.22, 2009, under Ganduri, Romania
In goana dupa bani, dupa cariera, dupa un post mai bun, anii trec pe langa noi. O sticla de vin la rece si o masina in rate iti par de multe ori suficiente si iti dau o senzatie de multumire, sau poate doar ne place sa credem in fericirea de moment. Lasam sa treaca pe langa noi anii si speram in stropul de mai bine de maine. Pentru asta muncim mai mult, pierdem mai mult timp, suntem dispusi la mai multe sacrificii. Lucram dupa program, avem 2-3 telefoane mobile, raspundem la mailuri in miez de noapte, caram dupa noi geanta cu dosare, pliante si alte hartoage, mancam intre doua rapoarte si de cele mai multe ori…. uitam de noi. Sau de iubita noastra, sau de sotie, prietena, copii, sau alte persoane dragii. In constiinta noastra stim ca pentru ei muncim, ca incercam sa le oferim ceva mai mult, iar dragii de ei, de cele mai multe ori ar vrea mai mult timp impreuna, decat visul efemer al acelui spor de venit.
Si mai trece un an, si mai trec doi ani, cu cat te realizezi mai mult cu atat ramai mai singur. Direct proportional. Acum ai 30 de ani, sau 35, ai o casa, poate in rate, o masina, un job ok. Si esti singur. S-a dus iubita sau iubitul, te ai indepartat de prietenii tai, habar nu ai pe unde iese lumea in oras si iti omorii timpul la tv si internet.
NU, nu ai acum mai mult timp liber decat in urma cu niste ani, dar ACUM simti ca ai nevoie TU de timp pentru tine. Intelegi ca poti sacrifica din timpul pentru slujba sau afacere, esti dispus sa faci rabat doar pentru a te ocupa mai mult de tine. Descoperi greutatea, ridurile, parul alb. Cauti abonament la sala de fitness, te intereseaza iesirile cu iz cultural, incerci sa iti refaci cercul de prieteni. Si totusi, cu asta trebuia sa incepi.
Ma uit in jurul meu si vad o multime de domnisoare in jur de 30 de ani. Singure, divortate, sau despartite de iubit. Dezamagite. Unele simt realitatea si sunt dezamagite de ele, altele se ambitioneaza sa considere ca CELALALT nu a fost destul de bun pentru ele. Si invers. Masculii cel putin sunt de spaima, cu foarte mici exceptii pozeaza in cei mai fiorosi macho si ascund in spatele impresiilor personalitati sensibile. Le este teama, se simt batrani si singuri, simt acut concurenta pustanilor de 20-23 de ani si incearca sa se impuna cu bruma de agoniseala de peste ani. De cele mai multe ori cad in penibil.
De fapt, este relativ simplu, vor cauta cu succes pustoaicele, usor de dominat si foarte usor de impresionat. Si nu, nu ma refer ca o sa ii pape de bani, nu, dulcele copile se vor indragostii de cavalerii tomnatici, in goana dupa experienta si plusul de trai binevenit. Sincer, de ce sa mergi la mall cu tramvaiul cand poti merge cu bmw ul la poiana brasov ? Dar vor disparea ca fumul, sunt relatii efemere in care fiecare gaseste la celalalt ceea ce cauta. Si atunci incepe cautarea prezentelor feminine mai apropiate de vrsta lor. Aici socul este mai mare, pentru ca majoritatea femeilor de 30 de ani vin cu o experienta in spate si, cum spuneam mai sus, cu o doza uriasa de sictir impotriva barbatilor. Mai rau de atat, au fost in relatii de 5-10 ani, s-a creeat o obisnuinta, un tipar, si este foarte dificil sa te incadrezi. Chiar daca incerci sa fii mai mult decat esti, sa te stradui sa devii “indispensabilul” din viata ei, vor exista comparatiile fata de tiparul anterior. Chiar daca nu ti le spune, le vei simti tu. In pat, pe strada, la masa… oriunde. Unele se alinta, altele se cred de stanca, dar in egala masura sufera dupa ce ruptura se intampla, realizeaza ca nu a mers asa cum avea ea de gand, dar chiar in cazul in care le spui unde gresesc sau mai rau, in cazul in care ajung si ele la concluzia aceasta, nu vor schimba absolut nimic. Vor plange in perna in urmatoarea noapte singure, speriate de ceasul biologic, stresate de parintii disperati ca faci 40 de ani si tot singura o freci, incoltite de sentimentul matern. Ati avut ocazia sa vedeti cum se comporta o domnisoara la intalnirea unui copilas? Practic este pe punctul de a il confisca mamei originale, sunt gata sa il plimbe/legene/schimbe/hraneasca/etc. stiu exact cum sa se ocupe de el, de cele mai multe ori (personal) suspectandu-le ca au luat lectii pe tema asta, eu ne avand curaj sa iau un kinder in brate asa de fragili imi par si atat de nestiutor sunt. Si o vezi pe domnita ta cea scumpa, cum sta cu puiutul in brate si se uita la tine cat poate de adorabil si intreaba clasicul ” Nu e asa ca imi sta bine cu el in brate? “. Sigur urmeaza si intrebarea ( in sine ) “Nu facem si noi unul?“, ca daca ar fi verbala raspunsul “Stii, nu prea se poate face/creste un copil prin corespondenta” ar fi deja usturator.
Mai exista si visatori sau domnisoare care isi asteapta cavalerul in armura lucitoare, calare pe calul cel alb, stiti voi, barbatul ideal, imbracat office si trup atent lucrat la sala, cu IQ de trei cifre si un tactician desavarsit la sah, gata sa ii simta dorintele si pregatit sa ii satisfaca poftele si dorintele. Ei bine, frana doamnelor si domnisoarelor. Apasati puternic pedala ca nu este cazul. Se intampla si minuni, dar incercati sa reveniti pe pamant. Nu mai visati sa va indragostiti, eu am renuntat de ceva timp la un astfel de lux. Incercati sa gasiti un partener pe gustul vostru, pe tiparul vostru si cultivati-va cu atentie personalitatea si incercati sa construiti impreuna o relatie durabila. Fiti prieteni inainte de orice, sentimentele se pot naste oricand atata timp cat exista intelegere si reciprocitate.
Da, si mie mi-ar placea sa ma indragostesc maine de o faptura minunata, dar am devenit mult prea realist si prea rece ca sa pot admite macar asa ceva. Am experimentat toate fazele unei relatii, am trecut prin relatii cu pustoaice de 18 ani si am fost cucerit de domnisoare de 36 de ani. Nici acum nu stiu care dintre ele ar fi fost mai bune sau mai potrivite, dar din varii motive nu a functionat. De cele mai multe ori m-am lovit de trecutul lor, de obisnuinta vietii lor si nu am reusit sa ma integrez. Iar uneori chiar mi-a placut si interesat suficient de mult persoana vizata ca sa fac eforturi sustinute in aceasta directie. Adica? Ma veti intreba suspicioase… Adica am fost dispus sa imi schimb programul, obiceiurile ( proaste ), garderoba, limbajul, exprimarea, ca sa fiu pe gustul si dorinta persoanei. Sigur, nu sunt un cameleon ca sa ma schimb din minut in minut, dar subliniez, am facut eforturi sa fiu o persoana ok, sa ma integrez in viata ei, in programul ei, sa incerc sa o inteleg in ganduri si fapte.
Cateodata este mai simplu, intalnesti persoana care iti place si esti placut in egala masura. Tu lucrezi de la 8 la 16 iar ea lucreaza de la 10 la 19. Dar vine dupa ora 21, pentru ca este de munca la servici. Weekendul este rezervat administrativului: cumparaturi, curatenie, vizite la/cu parinti/prieteni. CAND sa creezi relatia dorita? Din pacate nu merge prin corespondenta, si mergi mai departe… Cu parere de rau de cele mai multe ori.
V-ati uitat vreodata pe un site de socializare sau matrimoniale? Va promit ca daca faceti o mica cautare dupa femei 28-32 de ani si sunteti suficienti de inteligenti sa omiteti conturile false in care va zambesc fapturi mirifice, veti descoperii in marea lor majoritate figuri sterse si triste, oameni care au uitat sa se mai ocupe de ei, este foarte greu sa legi un dialog, exista temeri, exista deja experiente triste cu tot felul de cretini ai internetului, esti privit cu suspiciune iar de cele mai multe ori nu capeti un raspuns chiar la un mesaj scris cu atentie si interes. Dar nici macar in spatele calculatorului nu stiu, sau poate nu sunt capabile sa atraga, 90% din profiluri sunt stereotipe, cu descrieri de genul “vezi poza”, fara nici o referire la personalitate sau ceea ce isi doreste de la viata asta. Poze de buletin puse la profil, poze din care a decupat persoana de care se sprijinea, poze cu fete neingrijite, domnisoare de 80-90 kg cu scuza ca sunt bolnave si asa mai departe.
In schimb este mult mai distractiv sa va uitati la profilurile masculilor. O, ce macho, ce barbati bine, ce de poze alaturi / calare / in bmw uri sau mai stiu eu ce masini sh. Postari pline de citate din Cioran sau alti scriitori plini de idei sanatoase, invitatii la orice si la oricum, disponibilitate pentru orice si oricum. Daca insisti si legi un dialog cu el, vei intelege exact cat de jos este. Da, uneori gasesti si barbati valabili, nu neaparat in cautare de femei cat in cautare de interlocutori, si desigur, se intampla sa gasesti si domnisoare interesante. Dar …rar…foarte rar.
Nu am o solutie imediata pentru mine, sau pentru cei ca mine. Marturisesc ca nu imi sparg capul. Anul 2008 a fost incununat de succes in ideea ca sunt stupefiat ca mai sunt in viata. Toate cele rele s-au adunat pe capul meu dar am reusit sa trec peste. Nu mai imi trebuie avere, pozitie sociala si cariera. Ma bucur de prietenii mei, sunt fericit cand pot socializa si incerc sa ma fac placut. Am invatat sa nu mai fiu incapatant, sa incerc sa descopar omul, ideile si personalitatea. Incercati sa fiti si voi mai detasati, incercati sa va ocupati de voi, de viata voastra, de corpul si mintea voastra. Uitati-va in jur si pretuiti la reala valoare pe cei dragi. Bucurati-va de viata!
Succes!
Related posts
Cariera, incotro ?
by Cristian on Mar.19, 2009, under Economie, Ganduri, Romania
In urma cu 2-3 ani, aveam placerea, din functia in care eram, sa imi angajez oamenii din departamentul meu, adica, selectam CV urile, tineam interviurile si incercam sa imi gasesc cativa colegi. Aveam o mare problema, pentru ca in firma noastra nu erau niste salarii prea mari, iar profilul era destul de tehnic. De cele mai multe ori erau situatii hilare, concluzionate in genul:
- -Vad aici ca doriti un salariu de 600 Euro, va considerati calificat pentru acest nivel?
- -Aaa, nu, stiti, eu acum am terminat facultatea…
- -Pai, si ce stiti sa faceti ?
- -In principiu, nimic, dar vreau sa invat, etc, etc
Sau, daca cumva doream sa aprofundez nivelul de cunostinte, urma:
- -Cunoasteti pachetul MS Office?
- -Daaaa, cu siguranta!
- -Sincer, CREDETI ca va descurcati in Excel sau chiar stiti sa faceti niste tabele complexe, cu calcule, etc.
- -Nu prea…
Cat despre limbile straine, aici era cel mai perfect, exemplul monumental este un nene care timp de 12 ani era in vanzari, nu avea facultate, dar omul vanduse de toate, de la aspiratoare, la aer conditionat. In CV scria ca este incepator la engleza si la franceza, asa ca nu ma vedea nevoit sa insist, lucrul pe care i-l si mentionez in trecere, reactia lui, realmente furibunda:
- -Nu este adevarat, sunt avansat in engleza si mediu la franceza, doar ca nu am mai reusit sa modific CV ul, nu sunt incepator..
- [Eu surprins de reactie] Oh, but, it’s a realy good news for us, please be kind and tell us in a few words about your activity at your last job, in english, and after that, it will be excelent if you can describe yourself in french.
Urmeaza o pauza luuuuuuuunggggggggaaaaaaaaaaaa, ma uitam fix la el si asteptam sa incropeasca si el o fraza ceva, dupa vrei 3 minute:
- -So, can you?
- -Nu
Raspunsul era mult prea sec si scurt, se declara invins, si nu de mine, de propria lui prostie.
In fata unui angajator nu il mintiti si nici nu incercati sa pareti altfel, daca are experienta va eticheteaza imediat si sansele tale scad dramatic chiar daca erai relativ potrivit pentru postul respectiv. Nu se asteapta nici ei sa gaseasca omul perfect, stiu ca ai si tu lipsuri sau defecte, dar vor incerca sa iti puna in evidenta calitatile si sa creeze un echilibru intre acestea. O imagine falsa dar reusita, este o chestiune de moment, nu va imaginati ca daca v-a angajat, va tine cineva pe viata acolo, la fel de usor te zboara, de nu ai aer.
Pentru ca v-am introdus un pic in subiect, incerc sa dezvolt acum ideea principala a gandurilor mele. In urma relativului boom economic de anii trecuti, foarte multi s au invatat prost, in ideea unei pregatiri minime, munca putina si bani multi. Acum se strang randurile si foarte multe firme isi trimit acasa angajatii, si da, ii pastreaza pe cei care s-au dovedit buni si care si au vazut de treaba. Practic, se intra in normal, pretentile incep sa scada, matele incep sa ghioraie de foame, iar timpurile bune au apus.
Sunt multi cei care au abandonat facultatea, sau chiar liceul atrasi de salariile bune din X domenii pentru ca perspectivele se anuntau mirifice. Cu sumele de bani la care nici nu visasera, s au aruncat la credite, au cumparat case, masini, plasme si alte obiecte stringente catre deloc, s-au obisnuit cu viata in roz, dara sa isi bata capul sa puna ceva deoparte sau sa incerce sa isi continue studiile, la distanta, seral, sau orice alta forma doriti dvs. Acum, descopera ca de fapt ce au invatat ei sa faca nu mai are cautare ( de ex. agentii imobiliari ), ca bancile stiu sa isi recupereze banii lor, descopera ca intretinerea masinii e scumpa rau, si ca in general nu prea poti sa traiesti cu salariul obtinut acum ca muncitor la taraba din piata. Se duce la interviu, studii? Pai stiti..liceul.. si am un an sau doi de facultate… de obicei ceva legat de management sau relatii, ca suna cool pe atunci. Aaa, si am fost 4-5 ani agent imobiliar. Si nenea zice: Foarte frumos, dar stiti, pe noi ne intereseaza f tare, spre deloc. Avem cateva locuri libere, la lopata, se castiga binisor, cam 8-9 milioane pe luna, ceva bonuri de masa.
Si uite asa, cei care inainte nu le ajungeai la nas, a se vedea dealerii de masini, agentii de credite, cei imobiliari, a caror nesimtire data de afluenta mare de clienti ajunsese la cote inimaginabile, se trezesc in crunta realitate. Cand s-au angajat, nu le a cerut nimeni facultate, ca nu erau interesati, trebuia sa stie sa bata la tastatura cu 2 degete, sa stie sa trimita un mail, si sa aiba papagal, pentru ca fraierii asa sunt convinsi usor. Pe joburile de acest gen, nu a facut nimeni training tehnic de vre un fel, nu a trebuit sa faca pregatire de limba straina, nu trebuia sa cunoasca foarte tare programele din calculator.
Am o facultate tehnica in spate, licenta, diplome de la autoritatiile in domeniu, peste 10 training-uri tehnice prin 5 tari diferite, si vreo 10 ani de experienta in firme foarte mari. Am mari dubii ca imi gasesc un loc de munca pentru ceea ce stiu eu sa fac, sau, ceea ce merit vis-a-vis de calificarile mele. Poate am avut noroc, sau poate am presimtit, mi am dezvoltat propria afacere in ultimele 18 luni, si incepand de anul trecut, cu o luna inainte sa inceapa criza, m am dedicat doar afacerii mele, pana atunci mergand in paralel. Nu am absolut nici un regret, sunt un bun manager, ma dezvolt si simt cum creste incet-incet. Da, simt criza, am probleme cu rularea banilor, dar traiesc bine si… ma simt bine. Si dorm linistit.
Poate ca, de data asta, inteligenta si simtul a batut realitatea si economia. Poate ca este o exceptie.
Uitati-va in jur, incercati sa reflectati la actualitatea economica, cereti un sfat de la cei cu experienta, si alegeti-va cu grija studiile si cariera. Acordati atentie limbilor straine si utilizarii calculatorului. Credeti-ma, exact cum ii intrebam pe viitorii mei angajati: Tu CREZI ca stii sa folosesti Excel, sau chiar stii ?
Related posts
-
Salut ! Ma numesc Cristian...
Surprind multe din gandurile mele, comentez ceea ce vad si ceea ce simt.
Reclama
